A fi sau a nu fi… sincer

Tot aud si vad scriindu-se, in jurul meu, lucruri precum: Printre calitatile pe care eu le apreciez cel mai mult la un om este SINCERITATEA. Ei nu zau! Sunt total siderata de multe ori cum oameni care ei insisi mint (but, come on, EVERYBODY LIES!), care spun una si fac alta cum se bat cu pumnul in piept ca ei sunt niste modele de urmat in societate. Ei nu mint, ei sunt respectuosi, ei traiesc dupa niste principii solide si sanatoase, etc.
Mai oameni buni. Daca macar spuneti ca va place sinceritatea, ca minciuna e oribila, etc… Macar nu va mai mintiti singuri. Admiteti ca totusi, in anumite circumstante si eventual fortati de situatie, ati mintit si ati fost mintiti.
Ca sa dau exemple: Ca adolescent intreaba mama de ce mirosi a tigara… Tu ii spui ca a fost ziua lui cutarica si a ales sa sarbatoreasca intr-o carciuma plina de fum. Dar tu nu fumezi neam si nici nu suporti fumul de tigara (ei bine, rareori asta chiar e adevarata!). Ca student te intreaba parintii ce ai facut cu banii. Normal ca n-o sa le spui ca dupa sesiune (sau chiar in timpul ei) ai petrecut intr-o veselie. Le spui ca ti-au trebuit carti. (Eu n-am facut asta deoarece pe mine nu ma intrebau parintii ce am facut cu banii… asta fiindca nu le ceream decat rareori altii.) Uneori astea sunt minciuni nevinovate, iar ce am scrie eu aici sunt mici exemple. Voi puteti contempla acum (nu sa recunoasteti neaparat) ca sigur ati mintit si voi si poate mai mintiti.
Sunt oameni care stiu sa minta si oameni care nu! Eu chiar in familie am un mincinos pe care de fiecare data-l prind.

Pai cum as scapa eu ocazia de-a face cateva glume? Nici eu nu sunt o buna mincinoasa, mai ales cand e vorba de sentimente. Fie ele de simpatie, de antipatie, greu le ascund. Va dati seama cat de greu imi era la scoala, in facultate sau la serviciu sa-mi ascund anumite antipatii. Desigur, cu timpul m-am mai educat, am mai invatat… sa mint. Fiindca hai sa fim seriosi, si asta e o minciuna.
Ca ajungem sa zambim unei persoane pe care nu prea o inghitim de dragul unei persoane dragi… asta e tot o minciuna. Si sa nu-mi spuneti ca nu vi s-a intamplat sa va deranjeze partenerii unor prieteni, ori a unor rude. Dar, de dragul lor (fiindca hai sa fim seriosi, sinceritatea in acest caz nu prea pica bine… e ca o tochitura prea grasa) inghiti si treci mai departe, asta daca gesturile sunt minore. Si asta, dragii mei, e tot o minciuna.
Desigur, sunt minciunele si minciuni gogonate. Or mai fi ele si alte soiuri, de fapt sigur sunt dar n-are rost s-o lungesc. EVERYBODY LIES, dupa cum spunea si House. Nu exista exceptii! Ca unii aleg sa fie sinceri in majoritatea cazurilor (si asta atrage de multe ori si priviri uracioase), ca unii nu prea stiu sa minta, ca minciunile spuse sunt poate “nevinovate”… e partea a doua.